Powered By Blogger

miercuri, 31 august 2011

Camin 1C - Politehnica - Inceputuri

     Octombrie, inceput de luna cu vreme frumoasa, pasarele ciripind fericite in pomi, copii care se joaca fara griji in parc si imbulzeala mare la portile caminelor studentesti dn toata tara. Dar... cum pe noi nu ne intereseaza toata tara (pentru ca inca nu am pornit maleficul plan de stapanire si subjugare a lumii in care cu totii veti fi sclavii mei iar eu va voi bate cu bestialitate folosind cureaua de la ceas, lantul de la chei si alte obiecte contondente mici), astazi va voi povesti cum a decurs ziua respectiva la intrarea in caminul 1C din Timisoara si cum ne-am ales noi cu cel mai mare blestem cunoscut omenirii (Scorusa), in mare parte din vina mea (vreau sa spun in totalitate din vina mea).
     Trecem peste partea de inceput a zilei in care nu s-au petrecut lucruri interesante si intram direct in miezul problemei, si anume ocuparea unui loc in caminele studentesti de catre "gloata studioasa". Binenteles ca "odraslele" nu se pot descurca singure in asemenea conditii vitrege asa ca o armata auxiliara de mamici, tatici si felurite alte rubedenii se alatura studiosilor intru atingerea maretului obiectiv...
     Inainte de toate, trebuie sa precizez (pentru cei care nu ma cunosc... daca, cumva, am astfel de cititori) ca eu aveam deja patru ani experienta la proba olimpica "statul in camin" si, desi cei patru ani erau cei de liceu iar acum situatia era usor diferita, capatasem "skill" in astfel de "probleme delicate" cum ar fi gasirea unui loc in camine (in general numai fraierii -scuze de limbaj- nu au loc iar ulterior trebuie sa-l cumpere), asa ca am mers singurel, fara scutier sau lancier (parintii), increzator in fortele proprii, si sigur ca "ce-i al meu e pus deoparte". Nici nu va imaginati cat de "deoparte" era pus...
     Revenind la "locurile noastre", dupa cum spuneam mai sus, mare aglomeratie in fata caminului. Binenteles ca gloata nu poate astepta in liniste (una din proprietatile gloatei - banuiesc), asa ca din stanga, dreapta, fata, spate, (poate si de sus...) se aud tot felul de povesti cu si despre marsavia celor care se ocupa de cazare, despre cum, cui si cat trebuie sa dai (parinti care nu stiu ca copii lor inventeaza tot felul de "taxe" pentru a avea mai multi bani de bautura), despre caratul de frigidere la etajul patru, amenajarea camerelor in asa fel incat studiosii sa nu aiba nici cea mai mica "jena", si altele. In mijlocul acestei gloate ma aflam eu, "singurel si neajutorat" sau cel putin asa paream - probabil pentru ca am stiut din start ca trebuie sa completez un formular si sa stau cuminte la coada cu el in mana si sa astept sa fiu strigat ulterior de catre cineva care se ocupa de cazare.La un momentdat o tanti intra in vorba cu mine (probabil ca epuizase subiectul spaga..., si pe cel - carat frigider) si ma intreaba unde sunt parintii mei. Eu ii spun ca sunt singur, ea ma intreaba daca am nevoie de ajutor (foarte amabila, probabil credea ca vin de la casa de copii sau ceva...) iar eu, nu stiu din ce cauza, nu ii arunc un simplu "NU" ci ii spun ca am "experienta in domeniu". In acel moment se face liniste in jurul meu. Lumea ma priveste cu admiratie si, pe rand, cate unul isi face curaj si ma intreaba cate ceva despre viata de camin din zilele noastre. Cu dezimvoltura la explic ca nu are sens sa se agite in legatura cu locurile din camine, ca studentul (rasa ceva mai marsava decat elevul) se preocupa in primul rand de "studiat studente" si bautura decat de invatat si mancare buna... In acel moment cad in capcana..., tanti cea binevoitoare imi prezinta una bucata "copil copac" in persoana fiului sau, si anume C. Cristian (cel care urma sa intre in analele caminului 1C drept Scorusa). Dau manutza cu "aratarea" si..., cum asta nu era deajuns tanti ma intreaba daca nu-l iau ca si coleg de camera. Eu aveam experienta si in oamenii care stau in camine nu doar in caminele in sine si stiu ca majoritatea se schimba in functie de anturaj iar baiatul asta parea destul de maleabil, asa ca la insistentele mamici am acceptat. Odata ajuns la rand cu formularul ii explic baiatului care se ocupa de cazare ca suntem doi iar el ne spune ca are o camera in care mai stau trei baieti din Resita. "Aratarea" vrea sa se intoarca sa o intrebe pe mamica daca e bine asa dar eu iau repede camera iar el nu mai are ce face. Primim o cheie si suntem poftiti in camera.
     "Dezastru ecologic", asa arata camera respectiva, dar asta era un lucru normal, doar nu vor face curatenie cei care pleaca la sfarsit de an universitar din camin stiind ca nu vor sta tot acolo... Imi aleg repede un pat (jos pentru ca nu imi placea sa stau in patul de sus) si ma asez pe el. Dupa cateva minute intra si baietii din Resita, facem cunostinta, strangem rapid gunoiul, ne aruncam gentile in dulapuri, caram de la masini ce mai e de carat si iesim pe balconul din capatul holului. In tot acest timp, Scorusa isi vazuse linistit de treburile sale, fara sa participe la "efortul colectiv" depus de noi pana atunci, dar odata ajuns si el pe balcon, simte nevoia de a intra  in conversatie... nu stie cum asa ca observa ceva in arhitectura balconului... si intreaba spontan: "De ce e cimentul inclinat pe balcon?". In acel moment am inceput sa radem toti (inclusiv mama aratarii), fara ca el sa inteleaga motivul... De atunci m-am convins eu ca facusem o alegere proasta cu baiatul asta dar era tarziu...
     In seara respectiva am iesit la bere cu noii colegi de camera, iar mai tarziu la furat de struguri (desi aveam si noi), si tot in seara aceea l-am poreclit. Nu va mai spun cati studenti la Politehnica au ras luni intregi fe faza cu cimentul inclinat... dar asta era doar inceputul... multe rele aveau sa se abata peste Scorusa..., dar despre ele in episoadele urmatoare...

Un comentariu:

  1. Imi amintesc prea bine de copilul copac... Doamne... CIMENTUL INCLINAT. Rad cu lacrimi acuma de vreo 15 min si nu ma pot orpi, numa cand ma gandesc la scorusa.

    RăspundețiȘtergere