Play si Plaiuri

"Viata la tara"

2011-11-27T12:02:00.000+02:00

In una din zilele trecute, impreuna cu Neamtzu', am primit o notificare din partea celui cunoscut ca fiind "a lu' Fratila copil", potrivit careia exista o puternica probabilitate de a fi convocati la o intensa activitate "sportiv-recreativa" (spart de lemne - pentru voi necunoscatorii), activitate care urma sa aiba loc sambata 26.11.2011 intre orele 08:00 - 18:00, pe taramul de bastina a celui mai sus mentionat. Din experienta noi stim ca asa ceva nu se refuza (motivele sunt variate, dar cel mai important este ca de obicei ne prapadim de ras cand ne adunam toti trei sa facem ceva constructiv), asa ca raspundem pozitiv convocarii...

Sambata, orele 08:00 - fara ceva, in timp ce ma spalam pe dinti plin de inflacarare, suna telefonul... raspund cu intarzierea aferenta si mi se comunica faptul ca sunt asteptat sa cobor in vederea "imbarcarii" in "cursa privata" Timisoara - Jamu Mare. Oprim in benzinarie ca "sa dam nutret calutzului" si sa beau eu o cafea, prilej cu care reusesc sa il mint pe Neamtz ca in benzinaria respectiva numai paharele sunt de la automat in timp cve cafeaua vine din alta parte (obicei vechi al meu asta cu convinsul Neamtzului - vom dezvolta in episoadele urmatoare).

Trebuie mentionat ca in masina cu noi se afla sin nustiu ce fel de orhidee care trebuia sa ajunga in conditii bune la destinatie si numai cu deosebite eforture de concentrare din partea noastra a ajuns asa (cu toate ca am reust pe rand as-i "dam cate-o bucata").

Fara sa lungim prea mult povestea, ajungem la Jam, intram pentru ceva de mancare si o cafea si... desigur... pentru un pahar de tzuica (sa mearga treaba). Mancam bine si ne hotaram sa ne apucam de lucru. Fratzy pleaca putin in vizita la vecinul sau de vis-a-vis pentru a imprumuta roaba si inca un topor dar se intoarce cu mana goala pentru ca in curte se gasaea una bucata caine, intra si povesteste "stapanei casei" teribila sa experienta. Cu ocaziia asta aflam ca pe caine il cheama Tambur (bine ca nu vibrochen sau planetara) si ca nu musca. Acum, daca e sa fim sinceti, nu cred ca in Jam exista cani cu nume normal din vreme ce cainele gzdei se numeste Moaca...

"Fratzy se intoarce si din cornu-i suna / roaba si topor din vecini aduna", moment in care Neamtzu', se hotaraste sa imortalizeze activitatea pentru posteritate. Acestea fiind spuse ii dam cu spor... Neamtzu' cara... eu si Fratzy la topor. In tot acest rastimp eu si Fratzy ne aveam unul pe altul pentru conversatie insa Neamtzu', exilat fiind mare parte din timp in magazie, se gasea insotit doar de Moaca. Neavand astfel partener de conversatie, el incearca un dialog cu cainele caruia ii spune ca nu pot doar sa se joace si ca mai trebuie sa si munceasca, dupa care indeamna cainele sa puna si el mana. In acest moment cainele "fuge de rupe pamantul" motiv pentru care Fratzy trage concluzia ca Moaca nu s-ar trage din vita germanica, ci ca e caine roman.

Ajungem la cel mai fericit moment al zilei - masa de pranz - moment care ne gaseste cu aproape toate lemnele sparte (ne-am miscat cu talent) fapt care nu putea decat sa ne bucure. Intram asadar si mancam cu pofta (foarte buna mancarea - sa pastram un moment de reculegere pe aceasta cale in memoria cocosului despre care putem spune cu certitudine ca "a trecut la cei drepti"), si incepem sa glumim pe seama cainilor din sat si a numelor ciudate ale acestora. Nu mica ne e mirarea sa aflam despre inca un exemplar canin care purta numele de Adolf si cariua Ionut (fratele mai mic al lui Fartzy) ii atribuise supranumele de "Adolf - cainele vitorului" (stim ca viitor se scrie cu doi de "i" insa asa ii spunea Ionut cainelui). Ne prapadim de ras in timp incercam sa mancam si prajiura. Vremea trece insa si ne vedem nevoiti sa ne intoarcem la "vechile indeletniciri". Neamtzu' la "carcera" si eu cu Fratzy la topor. Discutam diverse subiecte (cum ar fi "respiratia dragonului") si hotaram ca e bine sa raman eu singur la spart intrucat gramada de lemne pe care trebuia sa le care si sa le aranjeze Neamtzu' devenea din ce in ce mai impunatoare. Fratzy ia in primire roaba pe care o manuieste cu deosebita agilitate pana in momentul in care ii aplica acesteia o lovitura de genunchi in urma careie roaba se resimte mai putin dacat Fartzy (va surprinde chestia asta???). Dupa modelul consacrat de pe vremea cand "lovitul" era muscat de un caine nu tocmai mic si dragalas, aplica o injuratura scurta roabei (de parca ea e de vina) si se apuca iarsi de munca (indurerat de data asta)...

Timpul trece si in jurul orelor 16:30 facem "curatenie la locul de munca" dupa care Fratzy intra in magazie unde se hotaraste sa stivuiasca ceva scanduri si lanteti mai vechi. Nu stiu cum face dar reuseste sa calce pe marginea unei rame metalice de geam care, ofticata fiind, se intoarce si ii aplica susnumitului o lovitura scurta in cap. Sa nu intelegeti gresit, noi il compatimim pentru repetatele accidente suferite in ziua respectiva insa asta nu e motiv sa nu radem de el...

Intram in casa si "puscam" o bere. Discutia ajunge la scoala de pilotaj de la Varsac si Fratzy povesteste cum si cat costa scolarizarea si ca vorbise cu o tipa din Galati, mai pysy de felul ei..., eu nu il las sa termine ideea si il intreb daca ea era parasuta pentru elevi (pe sistemul - nu e bine sa urci in avion fara parasuta), radem cu pofta, terminam berea sin ma bag la un dus (de acolo mergeam direct la lucru).
In jurul orelor 18:10 plecam dar, eu reusesc sa-mi uit cumva singura cheie de la masina pe care o am (punem faptul mai sus mentionat pe seama "ambliopiei") iar Fratzy este nevoit sa se intoarca si sa-mi aduca cheile, incununand astfel frumoasa activitate cu inca o portie de ras (de data aceasta la adresa mea)...

Ceai si oameni in miez de noapte

2011-11-08T14:05:00.001+02:00

De cate ori ai avut sentimentul ca lumea asta merita mai mult, ca nu trebuie sa renunti la principii, ca mai exista "colturi cu liniste"? De cate ori ai avut senzatia ca merita sa opresti timpul in loc desi momentul in sine este departe de perfectiune? De cate ori ai avut impresia ca persoane despre care nu sti nimic iti sunt prieteni de-o viata, prieteni care nu te judeca, care nu te zoresc, care te privesc in ochi cu sinceritate si-ti povestesc lucruri banale din viata lor cu atata pasiune incat iti dau impresia ca esti acolo, in trecut, traind bucuria clipei impreuna cu ei, si in acelasi timp iti "daruiesc" senzatia de bine la care ai sperat toata ziua?

Totul incepe cu un "Earl Grey" si-un scaun de bar, undeva nu prea tarziu in noapte, cu o lumina placuta si cativa oameni pe care spre rusinea mea nu-i cunoscusem, desi ne zambeam aproape in fiecare zi. Locul - Pizza Magic - departe de a avea o rezonanta romantica, departe de a-mi crea un alt sentiment in afara celui pe care il incercasem de nenumarate ori pana atunci in fata cestii de cafea. De ce aici? - pentru ca nu stiam unde altundeva sa merg, pentru ca nu cautam nimic special, pentru ca asa a fost sa fie...

Discutia incepe cu mine, desi , sincer sa fiu, nu eram in cea mai buna dispozitie, si nici nu simteam nevoia de a imi istorisi viata in fata unor persoane de care nu ma legau prea multe, apoi continua cu mici complimente banale legate de varsta, loc de munca, si uite asa, in mai putin de jumatate de ora realizam ca nu suntem deloc diferiti.

De cate ori ai simtit nevoia de a povesti altora decat prietenilor lucruri lipsite de importanta, trairi proprii, momente din viata ta fata de care nu poti anticipa reactia celor care te asculta? De cate ori ai intalnit persoane care sa savureze orice comentariu fara a interpreta ceea ce ce aud si fara a judeca pe cel ce comenteaza? De cate ori ai trait sentimentul de placere cauzat de cei din jurul tau, care incearca sa se regaseasca in "micul tau colt de rai" desi nu au nici un fel de interes sa o faca?

Continuam cu vise, visele noastre banale, si inca odata sunt placut surprins de modestie si bun simt, de felul in care sunt tratat, de deschidere si intelegere, si, intr-un tarziu, incepem sa ne povestim lucruri simple, amintiri dragi fiecaruia dintre noi. Poate ca pare usor plicticos dar, va asigur, merita exercitiul de imaginatie, rezultatul fiind o imagine simpla si plina de caldura, o intoarcere in acel moment pe care fiecare din noi il gasim definitoriu pentru sine...

Timpul zboara si ma trezesc in miez de noapte in fata unei cani de ceai, stand pe acelasi scaun de bar, dar simtind cam acelasi lucru pe care il simt alaturi de cei mai buni prieteni ai mei, cu oameni simpli care stiu sa aprecieze modestia. Pentru prima data dupa foarte mult timp aud expresia "sunt doar bani" si-mi dau seama ca obisnuiam sa spun asta cu mult timp in urma..., o lectie pe care o uitasem si care trebuia sa-mi fie predata iarasi, numai ca nu gasisem inca profesorul potrivit... Si, uite asa, fara sa ne dam seama, timpul s-a dus, mai repede decat ma asteptam, intr-o companie mai mult decat placuta, lasand in urma o experienta pe care astept cu nerabdare sa o retraiesc...

Multumesc voua, celor care imi amintiti mereu cine sunt! Multumesc voua, cei care ma acceptati asa cum sunt, cu rele si bune, fara a ma judeca! Multumesc voua, celor care ma criticati atunci cand merit! Multumesc voua, celor care-mi oferiti bucati din viata voastra desi nu ma cunoasteti! Multumesc voua, celor care faceti parte din lumea mea!

Country roads

2011-09-07T12:09:00.000+03:00

Sambata dimineata, orele 0800 (opt dimineata pentru voi civilii - folosesc limbaj NATO asa ... ca-i fancy), ma retrezesc (trezirea initiala fusese la ora 0430), ma ridic din pat, dau fugutza la baie, rezolv "problema" si... ma pun inapoi in pat (era prea devreme). Orele 0900, ma trezesc pentru a treia oara (de data asta definitiv), mananc repede ceva, ma fac "ferches" si plec la Cluj...

Poate ca va veti intreba (si pe buna dreptate), ce sa caut eu in Cluj??? Ei bine... trebuia sa ridic niste "precious cargo" (madre-le meu) de la mirificul aeroport international. Aventura mea incepe...

Merg la benzinarie, fac plinul si cer un lichid de parbriz dar stocul era epuizat (semn rau). Plec, opresc in alta parte, cumpar lichid, torn lichid in "borcan", incerc sa spal parbrizul si pompa nu porneste (semn rau). Scot laptop-ul din tasca de laptop (evident - dar ma laud ca am tasca), introduc netu mobil (viata lunga pentru RDS) si intru pe un forum unde mi se recomanda sa schimb siguranta. Caut siguranta, gasesc siguranta, schimb siguranta, incerc stergatoarele si.... VICTORIE!!! Plin de incantare inchid capota si pornesc increzator la drum.

Varianta aleasa : Timisoara-Lipova-Deva-Vintu de Jos-Alba Iulia-Turda-Cluj. Multi se vor intreba de ce nu Timisoara-Lugoj-Deva... ei bine... pentru ca imi place drumul pe bucata Lipova-Deva si cum aveam destul timp la dispozitie am hotarat ca imi voi satisface intru totul "nevoile vizuale" in ziua respectiva. Zis si facut, drum destul de frumos, muzica buna in masina, orele trec si ma trezesc la intrare in Deva unde hotarasc sa-mi sun iubitul cumnat (plecat undeva in zona Alba...), in vederea unei scurte opriri pentru mancare si cafea. Ca prin minune se nimereste ca "Vulturul" (ii spun asa pentru ca are nasul mare si in forma de cioc de vultur) sa fie in Alba Iulia la posibila viitoare cumnata (sper - ne place de Emilia). Imi explica el cum sa ajung si imi spune sa ma grabesc pentru ca ei nu mai stau mult in oras. "Ma pornesc" furtunos la drum, Trec de Simeria, trec de Orastie, nu mai trec de nimic pentru ca nimeresc una bucata surub... Ma intorc in Orastie, opresc la vulcanizare / hotel / parcare / restaurant / bordel / benznarie (era tot ce vrei vulcanizarea in cauza), las roata pe mana unor incompetenti si plec in "oras" sa iau ceva de mancare, nu gasesc, ma intorc, roata nu e gata asa ca plec dinou in "oras", ma intorc si mai flamand si VICTORIE!!! Platesc si plec in mare graba (am facut cam 15 minute pana in Alba Iulia) si de aici incepe greul. Intru pe centura (se lucreaza la pod si nu poti intra in oras), imi sun cumnatul sa faca pe GPS-ul pentru mine, el face, dau sa intru in oras si ce sa vezi... trecere la nivel cu calea ferata... binenteles ca venea trenul si bariera era coborata iar coada era stufoasa. Astept nefericit si intr-un tarziu trenul trece agale. Ne imbulzim cu totii si blocam ingusta strada pe care se face intrarea in oras, lumea se injura cu ferocitate, traficul se deblocheaza cu greu iar eu ajung la locul de intalnire. Mergem impreuna acasa la Emilia si mancam ceva bun in timp ce tatal posibilei viitoare cumnate da tot felul de dume, care de care mai anuzante (pe bune - cred ca tipul e capabil sa te faca sa razi si daca doarme), asa ca uit de toate relele si ne intindem la vorba. Timpul trece si ma vad nevoit sa plec iarasi la drum, dar cu asigurari ca e simplu sa ajung pana la aeroport in Cluj (maxim o ora si jumatate). Ajung la intrare in Turda si respect indicatiile primite... intru pe centura (prima gafa). Intrarea pe centura se bifurca in 20 de metri cu autostrada Turda-Campia Turzii fara nici un fel de presemnalizare si binenteles ca intru gresit, dar nu imi fac griji pentru ca stiu ca in toate tarile exista iesire de pe autostrada imediat dupa intrare (in caz ca gresesti). Merg si... gasesc iesirea dar... e in Campia Turzii (50-60 de km ocolire dar ce sa-i faci...), ocolesc in timp ce slobod tot felul de sfinti si mucenici asupra "stapanirii" si intr-un final ajung in Turda unde nu mai am intrare pe centura asa ca ma vad nevoit sa intru in oras. Odata ajuns, constat in cel mai brutal mod cu putinta ca se "lucreaza", si amume, un escavator vine si de buna voie intra pe mijlocul drumului, blocheaza traficul si se apuca de spart in timp ce noi asteptam stupefiati... Intr-un tarziu "maistorul" se hotaraste sa ne lase sa trecem si pornesc. Deja era tarziu, o calc si ajung in Cluj unde vad indicatorul de aeroport si ma hotarasc sa il urmez, mare greseala. Ajung undeva la marginea orasului si ma hotarasc sa cer indicatii. Opresc langa o domnisoara care se pregatea sa se urce pe bicicleta si ii prezint probleme mea, ea se uita la mine si dupa un moment de confuzie spune, citez: "Doamne... cum ai ajuns tu aici?". Eu inteleg ca nu sunt tocmai "pe drumul cel bun" si ii cer sa se concentreze pentru ca este impedios necesar sa ajung la aeroport. Ea se chinuie si in final imi explica cum sa intru in oras inca odata si pe unde sa ma opresc sa mai intreb pe cineva pentru ca oricum nu pot sa tin minte toate indicatiile pe cate mi le-ar da ea, apoi mai exclama odata "Doamne... cum ai ajuns tu aici?", eu ii multumesc si plec mai departe. Pe drum mai cer instructiuni de vre-o zece ori si, cu noroc, gasesc aeroportul de unde imi ridic madre-le.

Plecam la drum inapoi (reusesc sa ies din Cluj spre Turda relativ usor) si ma intreaba mama daca nu ne oprim sa mancam ceva. Eu concluzionez ca ne oprim in Alba Iulia pentru ca vreau sa conduc cat mai mult posibil pe lumina. Ajungem in Alba si intru in oras, ne oprim in centru la o pizzerie unde ccomand "pizza casei" si primesc ceva fara strop de carne (tac din gura pentru ca eu am comandat fara sa ma uit in meniu si pentru ca sunt la cura de slabire), mancam si plecam spre Timisoara... aici incepe adevarata aventura... Merg dupa indicatoare si ajung la podul in lucru si ... "pe aici nu se trece", la propriu. Ma intorc si gasesc indicator de ocolire, il urmez si ies din oras, dar... drumul nu pare acelasi pe care am venit. Vreau sa cer indicatii dar "nu e nimeni pe strada". Intr-un tarziu, in al patrulea sat gasesc pe cineva in fata birtului local, ma opresc si intreb... el imi explica frumos ca nu e acela drumul (SERIOS???) si ca trebuie sa ma intorc in Alba Iulia. Ma intorc si gasesc alte indicatoare care binenteles ca nu ma duc unde trebuie. Plin de frustrare mai intreb pe cineva dar nu stie... Ma hotarasc sa iau pe cineva la "ocazie" ca poate stie drumul. Opresc langa o fata si nu o intreb unde merge ci daca stie cum sa iasa din oras, ea stie, urca in masina si incepe sa imi dea indicatii din mers, eu le urmez voios si cu dezimvoltura o intreb unde merge... ea imi spune... la Cluj. NUUUUU!!! Lumea mea se naruie, ii explic ca eu merg spre Deva, intorc si o duc inapoi de unde am luat-o, ea nu se supara si imi explica cum sa ajung unde vreau cu urmatoarele cuvinte, citez: "mergi cat mergi si faci la dreapta, mergi tot in fata si o sa vezi ca este acolo o centura...". Plec si mai confuz... Dupa inca o jumatate de ora de orbecait in Alba Iulia si intrebat in stanga si in dreapta, intr-un tarziu gasesc un baiat care se urca cu mune in masina si ma ajuta. Urmez indicatiile lui si ghici unde ajung... la aceeasi trecere la nivel cu calea ferata pe unde am intrat la pranz. Binenteles ca de data asta trec doua trenuri (stau cam 20 de minute), iar cand bariera se ridica toata lumea se imbulzeste si traficul se blocheaza. Lumea se injura cu ferocitate, eu nu mai am forta necesara pentru o astfel de activitate intelectuala intensa si, intr-un tarziu reusesc sa plec. Ajung la iesirea din oras, unde se opreste "copilotul meu", eu ii multumesc si plec mai departe. Ma uit la ceas si imi dau seama ca ma invartisem in cerc mai bine de doua ore...

Ajung in Timisoara in jurul orei 0200 (doua dimineata pentru voi, civilii), dupa peste 800 km condusi si nenumarate peripetii... cum sa nu iubesti patria mama???

Camin 1C - Politehnica - Inceputuri

2011-08-31T13:06:00.000+03:00

Octombrie, inceput de luna cu vreme frumoasa, pasarele ciripind fericite in pomi, copii care se joaca fara griji in parc si imbulzeala mare la portile caminelor studentesti dn toata tara. Dar... cum pe noi nu ne intereseaza toata tara (pentru ca inca nu am pornit maleficul plan de stapanire si subjugare a lumii in care cu totii veti fi sclavii mei iar eu va voi bate cu bestialitate folosind cureaua de la ceas, lantul de la chei si alte obiecte contondente mici), astazi va voi povesti cum a decurs ziua respectiva la intrarea in caminul 1C din Timisoara si cum ne-am ales noi cu cel mai mare blestem cunoscut omenirii (Scorusa), in mare parte din vina mea (vreau sa spun in totalitate din vina mea).
Trecem peste partea de inceput a zilei in care nu s-au petrecut lucruri interesante si intram direct in miezul problemei, si anume ocuparea unui loc in caminele studentesti de catre "gloata studioasa". Binenteles ca "odraslele" nu se pot descurca singure in asemenea conditii vitrege asa ca o armata auxiliara de mamici, tatici si felurite alte rubedenii se alatura studiosilor intru atingerea maretului obiectiv...
Inainte de toate, trebuie sa precizez (pentru cei care nu ma cunosc... daca, cumva, am astfel de cititori) ca eu aveam deja patru ani experienta la proba olimpica "statul in camin" si, desi cei patru ani erau cei de liceu iar acum situatia era usor diferita, capatasem "skill" in astfel de "probleme delicate" cum ar fi gasirea unui loc in camine (in general numai fraierii -scuze de limbaj- nu au loc iar ulterior trebuie sa-l cumpere), asa ca am mers singurel, fara scutier sau lancier (parintii), increzator in fortele proprii, si sigur ca "ce-i al meu e pus deoparte". Nici nu va imaginati cat de "deoparte" era pus...
Revenind la "locurile noastre", dupa cum spuneam mai sus, mare aglomeratie in fata caminului. Binenteles ca gloata nu poate astepta in liniste (una din proprietatile gloatei - banuiesc), asa ca din stanga, dreapta, fata, spate, (poate si de sus...) se aud tot felul de povesti cu si despre marsavia celor care se ocupa de cazare, despre cum, cui si cat trebuie sa dai (parinti care nu stiu ca copii lor inventeaza tot felul de "taxe" pentru a avea mai multi bani de bautura), despre caratul de frigidere la etajul patru, amenajarea camerelor in asa fel incat studiosii sa nu aiba nici cea mai mica "jena", si altele. In mijlocul acestei gloate ma aflam eu, "singurel si neajutorat" sau cel putin asa paream - probabil pentru ca am stiut din start ca trebuie sa completez un formular si sa stau cuminte la coada cu el in mana si sa astept sa fiu strigat ulterior de catre cineva care se ocupa de cazare.La un momentdat o tanti intra in vorba cu mine (probabil ca epuizase subiectul spaga..., si pe cel - carat frigider) si ma intreaba unde sunt parintii mei. Eu ii spun ca sunt singur, ea ma intreaba daca am nevoie de ajutor (foarte amabila, probabil credea ca vin de la casa de copii sau ceva...) iar eu, nu stiu din ce cauza, nu ii arunc un simplu "NU" ci ii spun ca am "experienta in domeniu". In acel moment se face liniste in jurul meu. Lumea ma priveste cu admiratie si, pe rand, cate unul isi face curaj si ma intreaba cate ceva despre viata de camin din zilele noastre. Cu dezimvoltura la explic ca nu are sens sa se agite in legatura cu locurile din camine, ca studentul (rasa ceva mai marsava decat elevul) se preocupa in primul rand de "studiat studente" si bautura decat de invatat si mancare buna... In acel moment cad in capcana..., tanti cea binevoitoare imi prezinta una bucata "copil copac" in persoana fiului sau, si anume C. Cristian (cel care urma sa intre in analele caminului 1C drept Scorusa). Dau manutza cu "aratarea" si..., cum asta nu era deajuns tanti ma intreaba daca nu-l iau ca si coleg de camera. Eu aveam experienta si in oamenii care stau in camine nu doar in caminele in sine si stiu ca majoritatea se schimba in functie de anturaj iar baiatul asta parea destul de maleabil, asa ca la insistentele mamici am acceptat. Odata ajuns la rand cu formularul ii explic baiatului care se ocupa de cazare ca suntem doi iar el ne spune ca are o camera in care mai stau trei baieti din Resita. "Aratarea" vrea sa se intoarca sa o intrebe pe mamica daca e bine asa dar eu iau repede camera iar el nu mai are ce face. Primim o cheie si suntem poftiti in camera.
"Dezastru ecologic", asa arata camera respectiva, dar asta era un lucru normal, doar nu vor face curatenie cei care pleaca la sfarsit de an universitar din camin stiind ca nu vor sta tot acolo... Imi aleg repede un pat (jos pentru ca nu imi placea sa stau in patul de sus) si ma asez pe el. Dupa cateva minute intra si baietii din Resita, facem cunostinta, strangem rapid gunoiul, ne aruncam gentile in dulapuri, caram de la masini ce mai e de carat si iesim pe balconul din capatul holului. In tot acest timp, Scorusa isi vazuse linistit de treburile sale, fara sa participe la "efortul colectiv" depus de noi pana atunci, dar odata ajuns si el pe balcon, simte nevoia de a intra in conversatie... nu stie cum asa ca observa ceva in arhitectura balconului... si intreaba spontan: "De ce e cimentul inclinat pe balcon?". In acel moment am inceput sa radem toti (inclusiv mama aratarii), fara ca el sa inteleaga motivul... De atunci m-am convins eu ca facusem o alegere proasta cu baiatul asta dar era tarziu...
In seara respectiva am iesit la bere cu noii colegi de camera, iar mai tarziu la furat de struguri (desi aveam si noi), si tot in seara aceea l-am poreclit. Nu va mai spun cati studenti la Politehnica au ras luni intregi fe faza cu cimentul inclinat... dar asta era doar inceputul... multe rele aveau sa se abata peste Scorusa..., dar despre ele in episoadele urmatoare...

Cronica unei seri de sambata si dimineti de duminica

2011-08-23T13:51:00.000+03:00

Groaznica zi la munca, mult ras da si mai mult de lucru, ca de... intre masina de troschetat bigubastii si concluzia ca nu-i un lucru rau ca vacile nu si-au dezvoltat inca abilitatea de a zbura, n-am prea avut mult timp liber. Oricum, am incununat activitatea din ziua respectiva cu un Amstel "cinstit-recreativ" pe drum, si ma gandeam ca asta-i tot pe seara aia, dar nici nu-mi imaginam cat de multe se vor mai petrece...

Cu o zi inainte, impreuna cu "neamtzu", ne ocupasem de doua beri, si... cum intre ele am avut ceva timp liber, am vopsit bara fata a "TIR-ului" si, spre stupoarea noastra am nimerit si culoarea potrivita. Am concluzionat apoi ca in ziua urmatoare ar fi frumos sa iesim "putin-putin", sa sa "gustam" ceva... nu mult... da bun.

Asa se face ca, odata ajuns acasa(sambata seara), stand in fata garajului si admirand vopsirea aproape reusita, cu cateva "drosophila melanogaster" lipite elegant in ea, asa, sa dea textura, neamtzu zice ca se intalneste ceva lume la o berula si ca ar fi indicat sa vin si eu. Nu-mi era asta dorinta dar era vorba de omuserios , Calin, Citoiu si altii, si mai aveam si "designated driver" asa ca m-am hotarat sa fac un dus rapid, si sa parasesc domiciliul conjugal pentru o seara de "conversatie" acerba.

Seara incepe in aceeasi nota ca si drumul meu de la lucru spre casa si adica cu un Amstel la fel de "cinstit" dar data asta ceva mai recreativ, pentru ca era mai placuta compania... Locatia... o terasa din "Union Square" (nu dam nume pentru ca nu vrem sa facem reclama... lor... Amstel e bun deci il laudam...), foarte aglomerata, ca trebuie sa mearga undeva, vineri seara, toate "pisi-urile" din Timisoara, insotite desigut de "musculosi cu susu-n jos", pline/plini de fitze si alte cele, dar nu despre ele/ei povestesc eu acum (nu de alta dar nu vreau sa-mi plictisesc cititorii oricum rari si plictisiti).

La un momentdat, pe terasa isi fac aparitia trei (3) bucati "caprioare" care faceau promotie la tigari. Unul dintre cei de la masa noastra scoate tacticos pachetul de tigari si il pune pe masa in ideea ca "fetili vedi" si "vini" si la noi, nu pentru ce primea la promotie ci doar pentru a le admira indeaproape, insa fetele dau tarcoale pe la toate mesele in afaara de a noastra (evident sa se intample asa cand e vorba de o haita de barbati galagiosi si pusi pe glume mai mult proaste decat bune), si, binenteles ca dupa ceva vreme tarcoalele din tolbele lor cu tarcoale se termina iar fetele se fac nevazute... mare tristete se asterne peste noi...
Dupa cateva momente vine o tipa (cred ca era femeie), care se ocupa cu strangerea de fonduri pentru un copil bolnav, ne intreaba daca avem un moment, noi spunem ca nu si concluzionam ca daca fetele care fac promotii la tigari s-ar ocupa de strangerea de fonduri nu am mai avea copii bolnavi in tara asta...
Pentru scurt timp, neamtzu incearca sa ne explice ceva legat de un australian..., noi deliram si deviem de la subiect iar australianul ajuns sa bea bere la Faget povesteste despre revoltele aborigenilor...
Se fura mireasa, si unde sa o aduci daca nu la terasa (cum ii duce capu la atata originalitate oare???). Proaspata "doamna" avea cateva chilograme in plus (cam multe chiar si dupa cat bausem noi pana atunci), dar, cum noi nu ne indoim niciodata de puterea dragostei, concluzionam ca cineva o iubeste asa cum e sau ca saracul de el a intrat in campul ei gravitational si nu mai poate sacpa, apoi combinam concluziile si hotaram ca ea este pentru el cam acelasi lucru ca "Pamantul pentru Luna", radem cu patos, lumea se uita la noi, noi nu ne uitam la lume, proaspata doamna se simte prost, noua nu ne pasa, seara continua cu ultima comanda...
Cu toate ca nu ne doream, vine si momentul delicat in care se inchide terasa si noi trebuie sa ne cautam alt loc unde sa bem. Eu merg la baie, vin de la baie, omuserios merge la baie, baia se incchide, omuserios are o mare problema..., plecam din "Union Square", ne oprim undeva unde omuserios intra si se descotoroseste de "jena" pe care o purta dupa el, si plecam mai departe, in cautarea altul loc in care sa bem... Dupa indelungi cautari, porumbeii morti care erau cand la Calin in buzunar cand pe trotuar, ajungem in "Rock House" unde inca de la intrare chelnerita imi spune ca is mistocar (mare tristete se asterne peste mine). Comandam "pita cu untura" si ceva mai carnos..., halim cu pofta, si ne pornim inca odata la baut. Trebuie sa spun ca pana in momentul respectiv eram doar bine dispus asa ca ma hotarasc sa trec la vin si, binenteles ca il momesc si pe omuserios.
Orele trei A.M. (aproximat dupa pozitia soarelui deasupra continentului Nord American), lumea mea incepe sa se intunece... in conseccinta, in timp ce povesteam ceva gesticuland cu putere, nu observ paharul de vin si pantaloni mei deschisi la culoare traiesc o mare tragedie... chelneritza vine cu mopul, barmanul vine cu ganduri betzivanesti si intreaba: "o palinca adevarata cine bea cu mine". Din experienta stiu ca nu-i frumos sa refuzi asa o oferta...
Dupa ce bem si palinca iar Calin poarta o discutie cu acelasi barman despre "pastravul indigen" (nu stiam ca poti sa ai o discutie asa de lunga despre un peste), suntem invitati "in spate". Aici unim trei mese si continuam sa bem, ce-i drept, cu muzica mai buna...
Sambata dimineata, ora 10 A.M. , ma trezesc iar iubitoarea mea sotie intreaba pe un ton blajin : "alcoolic anonim, mai mergem la piata?", eu ii cer apa..., intr-o vaza daca se poate..., ma trezesc si mergem impreuna la piata. Pe drum, mai iau o gura de apa, imi fac curaj si spun: "pisu, daca, de exemplu, un prieten de-al meu ar fi varsat vin rosu pe pantalonii lui deschisi la culoare, mai are vre-o sansa sa ii salveze?", iar ea raspunde: "spune-i prietenului tau sa incerce cu Vanish, dar sa sti ca noi nu avem asa ceva acasa..."

Dex online... sau nu...

2011-08-10T01:02:00.000+03:00

Discover - ce? Daca e sa fiu sincer cu mine, nu, nu cu mine, cu voi, m-am cam saturat de replici acide, de vicii, de mofturile celor care critica in surdina ca nu cumva sa-i auda cei criticati, de ifose si pretentii absurde.

"Rotunde sunt florile toate si ochi-s rotunzi ca si ele" - inca un vers bun catalogat drept cliseu, inca o lupta pierduta de cei care nu merita sa piarda, inca o "mica lume" pierduta pe undeva prin interesele celor care se simt mai mari dacat majoritatea.

Trebuie sa recunosc ca am o pofta teribila sa beau un vin bun, sa uit de toti si toate, sa port o conversatie cu niste necunoscuti in timp ce stau pe un scaun de bar fara sa ma simt presat de timp si timpuri... , fara graba, fara sa ating paharul cu mana si asta nu pentru ca mi-ar da un aer de superioritate ci doar pentru ca mana pe pahar modifica temperatura vinului stricand gustul de "pasteurizat" care ar trebui sa-ti ramana dupa fiecare inghititura.
Vinul bun e ca femeia visurilor tale, si nu spun asta pentru ca sunt misogin ci doar pentru ca le iubesti pe amandoua si ele nu te dezamagesc niciodata, mereu fidele, mereu siropoase, mereu langa tine fara a cere prea multe in schimb, mereu acide cand meriti si iertatoare cand te astepti mai putin, mereu deschise, mereu fara secrete pentru tine si pline de mister fata de lumea toata pentru ca tu sa te poti simti stapanul pamantului. Vinul bun are tot timpul acelasi miros care te face sa te simti acasa chir si atunci cand te afli in cel mai indepartat colt al lumii, departe de zambetul prietenilor, departe de asternutul in care ai gustat pentru prima data trupul cald al acelei femei pe care o vei purta mereu in suflet chiar daca ai fost suficient de prost incat sa o lasi sa-ti scape printre degete, departe de amintiri si vise dulci. In vin gasesti speranta, scanteie, putere, ca si cum cineva te-ar purta spre reusita fara ca tu sa-ti doresti sa castigi. In vin gasesti savoaea inocentei pe care o ai dupa o partida reusita de sex, cand examinezi cu atentie muscaturile de pe gat, zgarieturile de pe spate, paharele sparte langa masa din bucatarie, creoanele imprastiate pe birou, capota indoita a masinii, gulerul plin de ruj al camasii si mirosul dulceag care ti-ai dori sa nu mai iasa din mansete, nasturii rupti pe care nu-i mai cosi niciodata la loc pentru ca-ti amintesc de ea dar nu arunci niciodata camasa desi nu o mai porti si asta pentru ca tipa "n'oubliez jamais" si tu nu-ti permiti sa-i incalci dorinta.
Pasiunea si vinul merg mana in mana, te imping mereu una inspre cealalta. Pasiunea vine sa indulceasca amorul in timp ce vinul vine sa aduca pasiunea. Dragostea si vinul sunt arta, oricat de mult ai invata depre ele nu poti spune niciodata ca le cunosti, poti cel mult sa le apreciezi, sa le respecti, sa le iubesti, sa le doresti.Cele doua se combina perfect, se complementeaza, te arunca intre ele si te folosesc in asa fel incat sa te faca sa crezi ca tu te folosesti de ele si nu invers, danseaza cu tine, te lovesc si tu nici macar nu poti simti durerea care se ascunde in dedesuptul savorii pasiunii, apoi vinul te impaca, te mangaie, te consoleaza in momentele in care te decizi sa-ti incalci propriile principii si sa-ti doresti mai mult desi sti ca nu se poate.
Vinurile sunt "cose della vita" - ceva banal de care nu te poti lipsi, vinul te face sa-l doresti in doi, la fel cum cafeaua isi lasa caimacul sa te seduca dimineata numai alaturi de "fata din vis", altfel fiind amara, lipsita de sens. Vinul nu se uita exact asa cum nu se uita primul sarut, oricat de indepartat in timp ar fi el, oricat de inatur, oricat de "in joaca". Poate ca o sa credeti ca mint, dar cu sguranta cei doi prieteni cu care am baut prima sticla de vin stiu cat de mult a insemnat asta pentru noi, trei copii pierduti intr-o lume mare, prea mare poate pentru noi..., si..., uite ca am trecut si peste asta...

Camin 1C - Politehnica - Ficatei cu ceapa

2011-07-18T17:37:00.000+03:00

La vremea respectiva, locuiam cu "mandrie" intr-o camera de la etajul trei a caminului 1C din Complexul Studentesc Timisoara. Mandrii colegi de camera aveam, si anume trei "tipi" din Resita, si una bucata oltean cu domiciliul (din pacate nu si cu resedinta) undeva in Valcea, fara a avea o deosebita importanta locul exact al originii plaiesului in cauza

Cei trei resiteni se numeau: Dan, zis Dan, Adi, zis Makumba si Petre, zis H, iar olteanu' se numea (si cred ca se numeste inca) Cristian, zis Scorusa (porecla datorata lipsei sale de cunostinte asupra fructului mentionat).

Povestea de azi incepe intr-un weekend in care in camera ramasesem doar eu, H, si Scorusa, si, ca in toate povestirile studentesti, banii lipseau cu desavarsire. Imi amintesc cum pasarelele ciripeau fericite in timp ce noi faceam foamea (nu la fel de fericiti ca pasarelele) in asteptarea banilor si pachetului trimis de parinti, si care urma a ajunge la noi candva in cursul zilei respective.

Acuma... s-ar putea considera ca nesimtire din partea mea sa spun ca nu aveam nimic de mancare dar bucata de slana carea salasluia in frigider nu fusese inca datata prin metoda carbonului radioactiv, singura care ne putea asigura ca-i sigur sa incepem sa infulecam, asa ca... "foame frate", ce sa-i faci. Oricum, ne consola gandul ca si scorusa (cel mai de temut dusman natural al nostru) era la fel de infometat ca noi. Bani am fi imprumutat da ... vremuri grele... n-aveam de unde, asa ca asteptam cu inflacarare seara si odata cu ea si "gloriosul" pachet cu bani si mancare.

Imi amintesc ca H statea in patul de deasupra mea (aveam paturi supraetajate) iar eu jucam ceva, asa, la trecerea timpului. Era cald, foarte cald... Dintr-o data usa camerei se deschide si ce sa vezi, Scorusa intra triumfator, avand in mana una bucata punga de cumparaturi. Noi eram stupefiati, stiind ca si el se zbate in aceeasi mizerie cu noi (fapt care ne facea sa ne simtim oarecum mai bine). Si..., ca lovitura sa fie cu atat mai dureroasa, Scorusa scoate din punga o paine, trei cepe marisoare si jumatate de kilogram de ficatei de pui. Acuma... noi stiam ca nu avem sanse sa "impartim fratesste", ca de.. viata olteanului nu era tocmai roz alaturi de noi, ba chiar pot spune ca era negru inchis bine de tot, dar, la un momentdat, H isi ia inima in dinti si intreaba: "Ne dai si noua?". Desigur, toata lumea isi imagineaza raspunsul, si nici n-ar fi foarte elegant sa reproduc cu exactitate expresia utilizata ca raspuns.

In ora urmatoare am asistat la ritualul pregatirii ficateilor cu ceapa, ritual menit parca sa ne faca sa regretam toate relele care de-a lungul timpului se abatusera asupra olteanului, din cauze "necunoscute", desigur. Si, parca acum simt cum mirosul plapand imi invada narile, facandu-ma sa nu ma pot concentra la jocul meu, cum saliva H atarnat in patul de sus si ranjetul lui Scorusa menit sa ne sfideze la maximum. Totul se indrepta spre rau, moment in care H exlama : "Sa dea Dumnezeu sa ti se rupa oala". Intr-o zi normala am fi ras cu totii, dar azi... n-avea cum sa se intample (si ata pentru ca nu stiam ca urma sa-si cumpere mancare, si, in consecinta, nu am avut timpul necesar sa-i sabotam uneltele), asa ca am continuat sa tac si sa inghit in sec.

Timp de cateva minute o liniste apasatoare s-a asternut asupra camerei, si doar sfaritul ficateilor se mai auzea la anumite intervale nedeterminate. Scorusa isi aseaza tacticos masa, pregateste tacamurile cu gratia cu care un mare cuceritor isi pregateste prada de razboi in vederea expunerii odata intors acasa, taie painea si o aseaza cu grija, si se pregateste sa ridice tigaia de pe plita electrica incinsa la maxim.

Tigaia se ridica usor, cu teama parca, si... MINUNE, coada se desprinde de tigaia care face doua bucle in aer inainte de a ateriza cu gura in jos pe podea. Acuma, va puteti imagina una bucata oltean stupefiat, si doi turbati care se prapadeau de ras, asta pentru ca era fizic imposibil sa se intample asa ceva, moment in care olteanu zice : "fuck your mama's dead people" ,(varianta romaneasca) cu o puternica urma de plans in voce, se aseaza in genunchi si arunca mancarea lui iubita in cosul de gunoi folosind ambele maini. La final, ca umilinta sa fie completa, l-am rugat sa spele podeaua ca de, noua ne place curatenia...

Cuvant Inainte

2011-07-18T15:05:00.000+03:00

Inainte de toate vreau sa multumesc persoanei careia se datoeraza faptul ca eu am inceput acest blog, si anume Lucian I. , cunoscut ca omuserios de catre prieteni si lume.

Saptamana trecuta, cufundat fiind, impreuna cu cativa prieteni printre care si Lucian, in berea de dupa o intensa activitate sportiv-recreativa (fotbal-tenis), aflu cu stupoare ca omuserios are blog, si ce sa vezi, inca unul apreciat de "gasca" pentru istorisirile "de senzatie" din viata autorului.

Asa se face ca imediat ajuns acasa, dupa atentionarea primita din partea sotiei, cum ca cica "lipsisem timp indelungat de la domiciliul cunjugal in ziua respectiva", dupa asigurarile "ca nu se mai intampla ... cel putin nu curand", intru pe net sa citesc si eu blogul in cauza... si dupa cateva minute bune de ras isteric, in care iubita mea sotie incepuse sa se intrebe probabil care a fost motivul pentru care in urma cu noua luni spusese "DA" in fata ofiterului de stare civila, asta ca sa nu mai vorbim de "padre", ma hotarasc sa las totul pe maine si sa fac un dus (si nu pot sa subliniez indeajuns cata nevoie de dusul asta aveam).

Dimineata devreme(cam 08:30), poate chiar prea devreme, ma trezesc cu o seaca durere de cap (asta desi nu "consumasem" foarte mult in seara respectiva) coroborata cu replica sotiei ... "vezi, daca bei" ... , si, nustiu cum, primul gand imi zboara la omuserios... Ma dau jos din pat si pornesc calculatorul, dau o fuga scurta la baie (nevoie urgenta) si ma apuc sarguincos de citit. Si asa trece timpul si la un momentdat imi dau seama ca in urma cu ceva vreme (ce-i drept cam multa), scriam si eu, si eram si eu apreciat pentru asta de catre cei care-si sacrificau o parte din timp sa citeasca "povestirile" mele. Atunci am hotarat ca nu-i chiar asa de rau sa am un blog, si poate, cine stie, chiar voi gasi oameni carora sa le placa.

Asa ca, intr-o dimineata, in timp ce-mi savuram cafeaua, am luat decizia de a scrie chestia pe care tu o citesti acum. Oricum, promit a posta ceva in fiecare saptamana, fie chiar si doar pentru amuzamentul personal...